Despre teamă

Despre: Formele fundamentale ale angoasei
Autor: Fritz Riemann

Există temeri legate de a îți pierde individualitatea și temeri legate de a fi prea diferit pentru a fi acceptat într-un grup, temeri legate de schimbări și temeri legate de stagnare. În fiecare dintre noi există tendințe contradictorii care ne fac nefericiți. Suntem ca un sistem de planete în care fiecare forță, fiecare mișcare își are rolul într-un echilibru delicat. Aceasta este metafora folosită de Fritz Riemann pentru a pune în discuție angoasele noastre contradictorii – metaforă care mie mi-a plăcut foarte mult – mi-a creat în minte o imagine mult mai clară a universului propriu. Deși publicată acum mai bine de cincizeci de ani, cartea este surprinzător de actuală – presupun că aceasta este o trăsătură a multor cărți care se dedică descifrării naturii umane. Am început să o citesc la recomandarea unui prieten, probabil fericit să mai scape, așa, de întrebările și problemele mele existențiale, care mai de care mai năstrușnice.

Aflăm din carte, poate deloc surprinzător pentru cunoscători în ale psihologiei, că majoritatea pornirilor noastre se datorează temerilor, fricilor de toate naturile. Tipurile psihologice în care pot fi împărțiți indivizii conform acestei teorii sunt patru, în concordanță cu angoasele spre care tind și care, în forme extreme, devin maladii în toată regula. Avem, astfel, personalitatea schizoida, cea depresivă, cea obsesională şi personalitatea isterică, fiecare dintre noi având câte un pic din toate, dar manifestând una mult mai pronunţat decât celelalte.

Descrierile lor sunt foarte clare și amănunțite, structurate pentru a obţine şi o aplicabilitate practică: în relaţie cu iubirea, cu agresivitatea, cu fundalul biografic şi exemple din cazurile întâlnite în practica autorului. Pentru tipul meu psihologic, descrierea mi s-a părut perfect valabilă: m-am recunoscut și am ajuns să înțeleg mai bine gânduri adânci și temeri profund înrădăcinate, am putut observa modul meu de a reacţiona în diverse circumstanţe şi cum am ajuns la el. E un pic trist să îmi recunosc puzderia de griji mărunte și inutile, care reușesc să mă copleșească, cumva, când le las să mocnească neexaminate timp îndelungat. Ce subliniază cartea este cum fiecare dintre noi este măcinat de ceva, altceva, în funcție de acest tip psihologic în care ne încadrăm. Pe măsură ce ne cunoaștem mai bine, învățăm să privim temerile ca pe provocări.

Exemplele specifice, care arătau cum evenimente privite ca lipsite de importanță pot marca profund un copil, declanşând, la adult, temeri iraţionale, mi s-au părut printre cele mai interesante, dar şi mai interesantă este ideea în sine: suntem atât de diferiţi, şi, totuşi, toţi facem alegeri zilnic, conştient sau nu, bazate pe teamă. Suntem atât de diferiţi, dar oricât evoluăm pe plan tehnologic, științific, toate temerile care ne macină rămân variaţii ale celor patru descrise aici.

Citate preferate:

Angoasa apare întotdeauna când ne aflăm într-o situaţie la înălţimea căreia nu ne ridicăm sau nu ne ridicăm încă. Orice dezvoltare, orice pas spre maturitate sunt însoţite de angoasă, deoarece ne duc spre ceva nou, care până acum nu ne era cunoscut şi stăpânit, spre situaţii interne sau externe pe care nu le-am mai trăit până acum pe noi înşine. Tot ceea ce este nou, necunoscut, tot ceea ce facem pentru prima dată sau trăim pentru prima dată conţin şi angoasă, alături de farmecul noului, de plăcerea aventurii şi de bucuria riscului.

Acolo unde trăim una dintre cele mai mari angoase, ne aflăm întotdeauna într-una dintre cele mai mari cerinţe ale vieţii; acceptând angoasa şi încercând să o învingem, căpătăm o nouă capacitate – fiecare stăpânire asupra angoasei este o victorie care ne face mai puternici; orice evitare a angoasei este o înfrângere care ne slăbeşte.