Fabule moderne

Ajung câteodată să nu știu ce să mai citesc. Nu mă pot hotărî cu ce să încep – prea multe opțiuni mă paralizează. Sau parcă nu am stare pentru ceva unde să deschid dicționarul la fiecare trei pagini, gen „Nostalgia”. Și atunci iau prima carte mai scurtă pe care o am la îndemână. Cărțile mai scurte îmi dau elan întotdeauna.

„Fabule moderne” nu a fost o excepție. Am citit-o în ziua de Crăciun, în micile momente de respiro dintre mese, și m-a cucerit. Așa povești micuțe și cu tâlc visez și eu să am disciplina să scriu, să observ atât de atent pe cei din jur, să îi cunosc mai bine. Tatiana Țîbuleac are un talent minunat să rezume în câteva cuvinte întâmplări prin care să te legi de un personaj, să ți se pară că îl cunoști și să devii curios despre el dincolo de poveste.

În plus, realizezi cum toate sunt inspirate din realitate. Sunt lucruri mărunte pe care le știi sau le intuiești, gânduri răzlețe, personaje ca niște prieteni despre care afli noutăți.

Deși majoritatea optimiste, am recunoscut printre rânduri tristețea celui plecat din țară:

Sunt zile în care mă duc la el, mă întind pe iarbă și copacul slobozește asupra mea mirosuri și culori dragi. Iar rădăcinile, acele rădăcini enorme, reînvie pe rând toate lucrurile și stările din care am fost compusă.

Și lume ca mine mai este. Nu sunt eu singura care vine la rădăcini să se spovedească. Uite și algeriana. Uite și bengaleza. Și marocanul cel bătrân. Și poloneza. La toți copacul le împarte tărie.

Pentru că rădăcinile, oricât de adânci ar fi, străbat la suprafață. Răbufnesc. Ne amintesc. Că suntem doar niște garduri împrăștiate prin lume.

„Fabule moderne”, Tatiana Țîbuleac

Tot prin povești vezi mici observații legate de diferențele culturale care despart francezii de imigranți (autoarea locuiește în Paris de mai mulți ani):

La Paris, porumbeii sunt numiți „mizerii zburătoare”. […]

Singurii care admit aceste păsări triste sunt cei veniți. Românii, ucrainenii, polonezii… În fiecare săptămână veneticii le cară sacoșe pline cu resturi de pâine și, sub privirile acuzatoare ale francezilor, le hrănesc.

„Fabule moderne”, Tatiana Țîbuleac

Singurul defect pe care i l-am găsit acestei colecției până la urmă a fost lungimea. S-a terminat cu mult înainte să mă satur de tras cu ochiul prin viața altora.