Despre lene


Despre: Ghidul leneșului – mic tratat pentru leneși rafinați
Autor: Tom Hodgkinson

Când am început această carte aveam o idee preconcepută cu privire la ce ar fi trebuit să găsesc înăuntru: ironie la adresa leneșilor, mai fină sau mai brutală, dar clar împotriva lor, pentru că cine ar putea oare să aibă altă părere oficială? Iată deci, cum, din nou, cărțile mă iau prin surprindere, cu umor și ințelepciune și o perspectivă inedită. Ghidul leneșului chiar este un ghid pentru cei leneși, pentru cei care trebuie să găsească permanent scuze să nu facă ceva, să nu intre în jocul societății consumeriste, să evite cât mai mult stresul și pentru cei care vor să acomodeze așteptările celor din jur la dorințele proprii.

Am găsit o lectură rară, o gură de aer proaspăt, bine documentată și care te oprește și te face să te întrebi de ce muncești? De ce vrei atât de multe? De ce nu vezi și statul ca pe ceva util, cu potențial nemărginit pentru creație? De ce e atât de important să fii permanent ocupat ca să simți că faci ceva, că ai un scop? Este o carte care legitimează, pe drept cuvânt, statul degeaba, îl readuce la rangul său de odinioară, îi redă importanța pe care a pierdut-o, este o carte de care eu am avut nevoie ca să mă rup de rutină și să îmi pun întrebări, pentru că i-a dat subconștientului meu libertatea de care avea nevoie pentru asta – a făcut punerea întrebărilor să fie cel mai firesc lucru. A adus explicații cu apel la fapte istorice despre cum s-a trecut de la viața liberă la viața în care te simți dator să muncești, explicații care m-au îndemnat să îmi caut propria motivație pentru care mă străduiesc prea mult, prea mult să fiu ocupată, să fiu importantă, să am un scop, să am realizări, timp în care uit să apreciez procesul, uit să mă bucur de peisaj. Și da, este uimitor, tot acest amestec de gânduri și emoții este stârnit de carte doar pentru că a făcut în așa fel încât să găsesc firesc faptul de a-mi pune întrebări și de a-mi evalua modul de gândire.

Însă, mai mult, am găsit în carte citate amuzante, obiceiuri pline de lene ale artiștilor, oamenii celebri, rămași în istorie pentru creațiile lor, care au înțeles că munca nu trebuie să fie un proces cu durată fixă, ca pentru roboței. Dacă ești pasionat de ce faci, creezi în pauza de cafea, în plimbarea de după prânz, în orice moment în care îți este declanșată inspirația, și trebuie să recunoaștem, mai rar este ea declanșată de atmosfera încordată de birou.

Ce am mai găsit interesant este cum omul, de-a lungul timpului, a inventat tot felul de scuze legitime pentru a lua aceste pauze: de ceai, de fumat, de pescuit, de somn. Sunt obiceiuri create tocmai pentru a oficializa dreptul la încetarea activității, drept pe care puțini îl apreciază și îl înțeleg cum ar trebui. Iar acest „cum ar trebui”, nu implică, de fapt, niciodată oprirea completă: gândirea, re-evaluarea, autocunoașterea – toate continuă, doar că încetarea muncii schimbă perspectiva asupra lucrurilor, schimbă modul de găsire a soluției. Cartea devine, astfel, un nou manifest, ca multe altele de-a lungul timpului, care să atragă atenția asupra importanței muncii și pauzelor eficiente, spre deosebire de munca de dragul muncii, munca din dorința de a fi doar ocupat.

Ironia este că aceasta este cartea ideală pentru cei care sunt prea ocupați să citească, căci aceștia ar avea nevoie de ea cel mai mult.

Citate preferate:

Însuși Dumnezeu, afirmă Paul Lafargue în „Dreptul de a fi leneș”, a dat un bun exemplu: după ce a lucrat șase zile, se odihnește etern.

La originea tuturor relelor se află teama. Ea ne paralizează. Nu vă temeți, abandonați-va slujbele! Nu aveți nimic de pierdut în afară de anxietate și necazuri! Ori urmați exemplul celor superleneși, care preferă să muncească trei zile pe săptămână, ceea ce dă naștere unui curent social de bună credință. Veți obține un beneficiu psihologic enorm știind că zilele libere din fiecare săptămână sunt mai numeroase decât cele pe care le vindeți altuia. Asta ar face munca mai suportabilă și v-ar oferi patru zile în care să vă ocupați de propriile proiecte. Sigur, se înregistrează un regres financiar, dar majoritatea consideră că pierderea de venit este compensată clar de timpul suplimentar câștigat.
Timpul nu înseamnă bani! Munca și răgazul își pot da mâna!

Prietenul meu Nick Lezard vorbește despre Diploma Berii: când ai una în mână, îți poți permite să discuți despre orice subiect, pe larg și cu autoritate supremă.

7 comentarii

  1. Dar de ce as numi lenes pe cineva care aparent nu munceste? Pe cineva care gândește, crează si produce bucurie, fericire? Nu cumva lenes nu e cuvântul potrivit?

    1. Pai…tocmai asta era ideea cartii: oamenii sunt numiti lenesi sau neproductivi, neproductivi in sensul ca nu aduc un venit in plus organizatiei sau chiar societatii din care fac parte, nu aduc ceva cuantificabil financiar. In toata cartea apare ideea trecerii de la societatea in care viata era privita mult mai putin ca ceva in care trebuie sa muncesti, sa castigi bani, cat mai multi, la societatea actuala in care orice ar fi, scopul e sa ai o slujba, cat mai bine platita, indiferent de cate ore ar presupune. Sunt exemple acolo clasice cu industrializarea care ar fi trebuit sa ridice calitatea vietii, dar de fapt a scazut-o, pentru ca desi se produce mai mult, oamenii nu au ales sa lucreze mai putin, ci tot mai mult, ca sa isi permita sa cumpere mai mult decat au, de fapt, nevoie. Putem numi lenesii artisti, scriitori, invatatori..nu conteaza denumirea, problema aparea in carte la cum sunt vazuti-ca persoane inutile de cei care muncesc foarte mult. Pe planul doi, era ideea cu munca eficienta.. Cea in care nu stai pana la 12 noaptea la birou, pentru ca deja degeaba lucrezi, gandesti la a zecea parte din capacitate.

      1. O sa încerc sa o citesc. E posibil sa fie unele lucruri cu care sa nu fiu in linie, insa la capitolul eficiența, nici definitia mea nu e prea corporate:-)

      2. Mie mi-a placut per total- este amuzanta si cel mai important, te face sa gandesti, re-gandesti idei cu care ai crescut. De acord sau nu, orice carte care iti trezeste o reactie emotionala si o reactie de re-evaluare (chiar si daca, dupa acea re-evaluare, alegi sa ramai cu vechile pareri) e binevenita zic eu.

      3. Exact. Asta e si una dintre intrebarile pe care ti le trezeste cartea. Am invatat ceva din istorie? Cum va fi viitorul? Vom utiliza roboti ca sa muncim mai putin? Vom accepta salarii mai mici si program mai scurt poate, chiar daca asta posibil va echivala cu o putere de cumparare mai mica? Cand vom invata sa consideram mai important timpul decat posesiunile? Sunt multe intrebari, mai putine raspunsuri. Dar sunt un inceput si acestea.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: