Despre E.Q. şi leadership


Despre: Inteligenţa emoţională în leadership

Autori: Daniel Goleman, Annie McKee, Richard Boyatzis

Scriam de curând despre „Inteligenţa emoţională” și spuneam cât de inovativ a fost conceptul în momentul în care a apărut, cum a evoluat și cât de firesc este privit acum. Deși sunt perfect de acord cu ideea în sine, admir utilitatea și aplicabilitatea practică a sa în multiple arii, și cu atât mai mult în domenii precum leadershipul și managementul, cartea de faţă, de această dată, nu mi s-a părut atât de extraordinară.

A început cu prezentarea stilurilor de conducere și am înțeles că fiecare persoană are unul spre care tinde natural. Am mai înțeles, de asemenea, cum să le recunosc și că un lider foarte bun nu numai că știe să le aplice pe toate dar știe și care este cel mai potrivit pentru fiecare situație. Dar de aici încolo – ceaţă. Multiplele exemple despre companii și organizații cu nume sonore care au fost readuse pe o linie de profit ascendentă prin aplicarea viziunii liderilor, pe mine nu m-au convins. Posibil pentru că au fost prea generale, posibil pentru că nu am eu experienţa necesară să le înțeleg, posibil pentru că nu pot crede că un singur moment, o singură decizie, poate schimba cursul unei companii. Sunt multe posibile motive pentru care nu am înțeles, dar și mai multe întrebări din partea mea cu privire la motivul pentru care cartea a fost scrisă. Eu înțeleg scopul cărților nu numai ca o lărgire a perspectivei asupra vieții, a informațiilor pe care le aduc, dar și ca loc unde te duci să găsești un răspuns clar legat de o problemă practică. Când vezi o carte cu titlul „Inteligenţa emoţională în leadership”, te aștepți să găsești un răspuns în legătură cu modalitățile de a aplica inteligenţa emoțională în domeniul leadershipului, sau cel puțin asta a fost așteptarea mea. Nu spun că nu am învățat nimic din carte, pentru că are multe, multe informații care îmi vor fi de folos, dar aveam alte așteptări, de aici dezamăgirea mea – dezamăgirea că am citit o carte care îmi arată în zeci de exemple că uite, da… se poate să aplici o strategie într-o companie și să ii faci pe oameni să iubească ce fac, să îi motivezi. Sunt lideri care au reușit asta. Dar cum? Cum? Nicăieri o metodă exactă de a face aşa ceva.

Este adevărat, nici o companie nu seamănă cu alta, nici un grup nu e identic cu altul, aşa cum şi persoanele sunt unice. Poate de asta nici nu ar fi avut sens indicațiile mai precise. Şi totuși, când am citit „Inteligenţa emoţională”, de acolo am rămas cu ceva mai mult decât „se poate, alții au reușit”.

Citat preferat:

„Nu știm cum să fim amabili și sinceri în același timp”, ne-a spus vicepreședintele senior al unei companii multinaţionale cu un capital de 6 miliarde de dolari, producătoare de bunuri de consum. „Suntem o companie de familie, orientată către dezvoltarea relaţiilor. Liderii noştri caută să valorizeze şi să respecte oamenii. Dacă greşim în vreo privinţă, este din cauză că ne preocupă prea mult menţinerea armoniei. Suntem extrem de drăguţi. Din moment ce avem tendinţa să ne ferim de confruntări, nu le oferim oamenilor feedbackul care i-ar ajuta să evolueze.”

Există un risc evident atunci când liderul se bazează numai pe abordarea colegială: munca ajunge să ocupe locul al doilea, după sentimente. Liderii care abuzează de acest stil uită să vină şi cu critici constructive în privinţa performanţelor, care i-ar ajuta pe oameni să progreseze.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: