Femei Puternice (Condoleezza Rice)

Despre: Condoleezza Rice și drumul ei către putere

Autor: Marcus Mabry

Am citit această carte acum ceva timp și, răsfoind-o din nou, recent, mi-am dat seama de cât de multe opinii am împrumutat de aici, fără sa vreau, cat de mult mi-au rămas în subconștient exemplele și cum imaginea pe care o am în minte despre cum gândește și cum acționează o femeie cu adevărat puternică se datorează, incontestabil, acesteia. Nu știam mai nimic despre Condoleezza Rice, până când citirea poveştii ei a fost îndeajuns ca ea sa devina unul dintre modelele mele. Cartea o afișează, în toată splendoarea, ca o emblemă a femeii de carieră: carismatică, atrăgătoare, influentă, inteligentă, dură şi extraordinar de ambiţioasă.

Povestea începe cu istoria familiei, cu modul în care a fost crescută, şi continuă cu toate evenimentele notabile de-a lungul vieții sale până în prezent. Evoluţia ei este prezentată în aşa fel încât cartea devine foarte personală, pătrunzând adânc în intimitatea Condoleezzei şi a familiei sale, dar insistă, în acelaşi timp, asupra înţelegerii contextului social și politic în care a trăit.

De ce ar conta în vreun fel pentru mine povestea unei negrese, oricât de remarcabilă a devenit ea pe plan mondial, având în vedere diferențele majore intre societatea americană și cea romanească? Sunt cel puțin două elemente care m-au marcat profund: în primul rand, cartea mi-a deschis, clar, ochii asupra perspectivei vieții din punctul de vedere al minorităților (în perioada segregării și nu numai) și, în al doilea rând, mi-am dat seama, din nou, de rolul crucial pe care familia îl are în educația unui copil.

Cu privire la segregare, sunt multe faptele istorice cunoscute deja, dar cartea insistă nu asupra acestora, cât asupra impactului pe care l-a avut aceasta în viata de zi cu zi a afro-americanilor. De la atitudinea vânzătoarelor în timpul cumpărăturilor, la toaletele publice separate, la interdicții de a intra într-un parc de distracții sau într-un restaurant – toate aceste mici probleme sunt descrise astfel încât au creat în mintea mea imagini clare și emoții puternice. Deși segregarea nu mai este o problema de actualitate, diversele situații stânjenitoare care apar când vine vorba de minorități sunt la fel de prezente acum, ca întotdeauna.

Legat de educație, mesajul pe care copiii afro-americanilor l-au primit în acea perioadă a fost foarte simplu, dar regăsim în acest mesaj mai multă putere și demnitate decât în oricare altul: „Trebuie să fii de doua ori mai bun.” Nici mai mult, nici mai puțin: nu include auto-compătimire, ideea de nedreptate, ideea ca oamenii îți datorează ceva sau ideea ca, pentru ca ești minoritar, trebuie să ţi se facă vreo favoare. „Trebuie sa fii de doua ori mai bun” și atât. Şi acesta cred că este un mesaj care trebuie sa fie transmis în continuare, ca cel mai bun mesaj pe care îl putem învăța, având în vedere realitatea situației femeilor în România sau problemele pe care emigranții le întâmpină.

Mult după începutul cărții, am văzut povestea ca pe o biografie extraordinar de bine făcută și detaliată. Totuşi, nu o dată, am perceput-o ca fiind destul de părtinitoare. Pur şi simplu îmi era greu să cred că este chiar femeia perfectă: cu o educaţie şi o eleganţă mult superioare şi o determinare extraordinară (programul ei zilnic începe la 4.30 dimineața cu exerciții fizice, serviciu de la 7 și somn înainte de ora 22.00 – mai ceva ca un călugăr). Ce e drept, există, deşi puține, și detalii care creează o imagine a ei mai puțin glorioasă: aceea a unei femei reci şi destul de egoiste, care, izolată de necazurile specifice negrilor, nu a reușit niciodată să empatizeze cu aceştia.

Bineînţeles, adevărul se află, probabil, undeva la mijloc, iar cartea reușește până la urmă, cred eu, să îl surprindă destul de fidel. Impactul pe care l-a avut asupra mea se datorează, însă, mesajului puternic pe care îl transmite: importanţa de a urmări hotărât scopul pe care îl ai, nici o condiţionare actuală nefiind o scuză pentru a nu îl atinge.

Citate preferate:

Un incident similar s-a petrecut pe vremea când era o negresă adultă. Rice se afla la Stanford Shopping Center, tot de sărbători, alături de prietenul ei, Chip Blacker. Într-un magazin Macy’s, ea a cerut să vadă niște cercei. Vânzătoarea i-a arătat articolele ieftine.

„Nu am cerut să văd tinichelele. Te-am rugat să-mi arăţi bijuteriile de calitate”, a corectat-o Rice.

„Vânzătoarea a spus ceva printre dinți”, a spus Blacker, „însă Condi a auzit-o. Să spunem că acel ceva începea cu un ‘N’.”

„Condi a spus: <<Poftim?>>. Tânăra nu a răspuns. Iar Condi a continuat:

<< Hai să lămurim un lucru. Te afli în spatele tejghelei pentru că trebuie să muncești pentru şase dolari pe ora. Eu sunt de cealaltă parte deoarece câştig mai mult. Şi vreau să văd bijuteriile scumpe.>>”