Carte, ceai si evanescenta lucrurilor

Despre: Cartea ceaiului

Autor: Okakura Kakuzo

Ce poate fi mai bun de citit în dimineaţa unei zile răcoroase de toamnă, lângă o cafea aburinda? Bineînțeles, o carte despre ceai. Nu există discuție, cafeaua este, la mine, băutura esențială, dar ceaiul are farmecul său aparte. Am nevoie de cafea mai mult decât de apă, însă lumea se oprește cu totul şi devine brusc calmă şi relaxantă când e vorba de stat la ceai, poate pentru că, în mintea mea, se asociază cu amintiri din copilărie și persoane dragi.

Aceasta a fost senzația și când am citit „Cartea ceaiului”: am intrat într-o lume izolată, tăcută, o gradina japoneză, cu iarbă verde şi cu flori albe de cireși.  În această lume veche totul se face încet, perfecționarea continua și nu perfecțiunea are semnificație, iar simetria este doar banala și moderna, pe când asimetria înseamnă începutul creației. Am aflat istoria ceaiului împletită cu istoria lumii orientale, cu arta, filosofia, estetica și auto-cunoașterea. Am aflat despre maeștrii ceremoniei ceaiului și dedicarea lor pentru perfecționarea acestei arte, a camerei de ceai și a decorațiunilor ei. Am aflat cum ceaiul a fost iubit tocmai pentru simplitatea și rafinamentul său, pentru faptul că era accesibil și celor săraci, şi celor înstăriți.

Am rămas uimită să citesc despre atenţia la detalii, la curățenia perfecta, la ceremonia întreagă dedicata unei acțiuni atât de nesemnificative pentru un occidental. Toate conceptele asociate cu aceasta ceremonie „sunt rezultatul gândirii zen, care a știut să găsească măreția în măruntele întâmplări ale vieții cotidiene” – o nouă idee la care am de reflectat.

Mai ales la începutul cărții, dar şi pe parcurs, comentariile autorului, destul de personale, nu mi-au lăsat un gust prea plăcut, ci mai degrabă de ceai verde pus prea mult la infuzat. Dar tot citind, am ajuns sa înțeleg atitudinea disprețuitoare a autorului fata de occidentali. Am înțeles frustrarea pe care autorul o simte în faţa lipsei de apreciere a frumuseții simplității, în fata lipsei de curiozitate din partea vesticilor pentru înțelegerea în profunzime a unor valori tradiționale, valori care nu poartă marca materialismului. Poate cu atât mai mult datorită comentariilor, atenția mi-a fost atrasă asupra a ceea ce pot pierde zilnic – bucuria şi perfecțiunea din fiecare lucru mărunt.

Citate preferate:

Fiecare noua ceașcă de ceai are propria individualitate, e rezultatul unei armonii irepetabile între apă și foc, întruchipează o tradiție unică, are o poveste de spus, care e numai și numai a ei, și e menită să conțină frumusețea pura.

Să visăm, așadar, la evanescenţă şi să gustăm frumusețea ascunsă în nimicnicia lucrurilor.

Prima ceașcă de ceai îmi umezește buzele și gâtul, a doua îmi alină singurătatea, a treia mă răscolește pe dinăuntru, dar nu găsește în adâncurile sufletului meu decât câteva mii de ideograme fără rost și legătură. A patra face ca tot amarul vieții să îmi iasă prin pori, la a cincea sunt purificat. A șasea ceașcă îmi deschide calea către tărâmul nemuritorilor, iar a șaptea – o, dar nu pot bea mai mult! (Lotung, poet al dinastiei Tang)

Utilitatea unui urcior nu consta în forma lui sau în materialul din care este făcut, ci în spațiul gol din interiorul lui, care poate fi umplut cu apa. Golul este atotputernic, pentru ca poate conține orice.